Emoții prelungite pentru foştii şefi de la Pandurii

Cei doi foști șefi de la Pandurii nu au aflat verdictul Tribunalului Olt la sfârșitul săptămânii trecute, așa cum stabilise inițial instanța de la Slatina. Magistrații au dispus „prelungiri” și au amânat cu două săptămâni luarea unei decizii, până atunci inculpații Marin Condescu și Viorel Temelescu sperând să fie găsiți nevinovați. Acest lucru nu ar trebui să mire prea mult atâta timp cât o parte din acuzațiile formulate mai ales la adresa fostului președinte al clubului au fost retrase de reprezentantul Parchetului în proces, lipsa probelor fiind invocată în 2013 de alte două instanțe pentru a respinge solicitarea procurorilor de arestare preventivă a lui Condescu și Temelescu. Ei au fost trimiși în judecată pentru că ar fi prejudiciat clubul cu câteva milioane de lei, îndepărtarea lor din fruntea echipei de fotbal ducând ulterior la intrarea în insolvență a clubului, acum Pandurii zbătându-se să evite și falimentul, dar și retrogradarea.

Pe parcursul unei mari părți din procesul derulat la Slatina, celor doi le-a fost interzis să se apropie de club, restricțiile fiind ridicate doar în urmă cu câteva luni, Condescu putând să facă atunci demersurile prin care să dovedească în instanță că este cel mai mare creditor de la Pandurii. Milionul de euro pe care acesta l-ar avea de recuperat de la echipă reprezintă banii pe care ar fi trebuit să îi primească în perioada în care a condus clubul, inclusiv în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată procurorul Emil Moța menționând că fostul președinte nu a primit vreo remunerație cât timp a fost în fruntea Pandurilor.

Galerie foto


Vizualizări: 1,326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: