Face Zilele Comunei cu Florin Salam

Comuna gorjeană Târgu Logrești va sărbători Zilele Comunei pe 6 august, cu un program artistic de amploare.
Evenimentul îl are ca invitat special pe manelistul Florin Salam, unul dintre cei mai cunoscuți și mai bine plătiți artiști de gen din România. Acesta va urca pe scenă în deschiderea spectacolului, între orele 19:00 și 20:00.
Pe scenă vor mai evolua artiști locali și regionali precum Mirela Zisu, Iana Șandru, Luminița Țicleanu, Triton, Amelia Cârciu Caralicea și Marian Gheorghe, promițând un program divers pentru toate gusturile.
Deși contextul economic și apelurile la reducerea cheltuielilor publice sunt tot mai frecvente, administrația locală din Târgu Logrești pare să-și permită încă investiții în evenimente festive, mizând probabil pe impactul social și electoral al acestora.
Vizualizări: 1,825
Distribuie Trimite pe WhatsApp