Gilortul a dominat meciul de la Lupac dar nu a luat puncte

Gilortul Târgu Cărbunești a făcut o impresie bună la meciul disputat în weekend dar s-a întors acasă fără puncte. Formația gorjeană a dominat partida cu Voința Lupac, dar nu a reușit să ia nici un punct.

Gazdele au deschis scorul încă din startul partidei după ce Gilortul s-a apărat prost și s-a văzut condusă din minutul 5 prin reușita lui Mario Ivașcu. „Siewe (9’) are șansa egalării, dar trimite peste poartă din poziție centrală (9’). Andrei Meliță (27’) egalează cu o execuție de atacant pur-sânge. Primește o minge la marginea careului mare, pivotează și șutează în bara interioară, iar mingea poposește în plasă. Echipele intră la vestiare după un joc echilibrat, cu un rezultat pe măsură”, au explicat cei de la Gilortul desfășurarea de forțe din prima parte a meciului în cronica partidei, tot acolo fiind menționat și golul victoriei gazdelor: „La mijlocul reprizei secunde Siewe luftează din 6 m și Meliță, aflat în apropiere, trage în portarul gazdelor. Alexandru Avramovici (69’) speculează naivitatea defensivei noastre și trimite cu capul în plasă, complet nemarcat, mingea centrată de pe stânga de Jinga.  

După minutul 80 Gilortul face una dintre cele mai spectaculoase părți de joc ale acestui început de sezon, însă ghinionul extraordinar și neșansa fantastică au văduvit-o de un rezultat pozitiv. 

Gîlcescu a mai avut două mari ocazii de egalare pe final de meci, urmat de Meliță.

Vineri, 6 octombrie, începând cu ora 15:00, Gilortul va întâlni pe teren propriu FCU Craiova 2.

Vizualizări: 467

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: