Internaţional Băleşti, salvat de la pierzanie. Au sărit în ajutorul echipei!

Primarul comunei Băleşti, Mădălin Ungureanu, a găsit bani pentru salvarea echipei de fotbal, Internaţional Băleşti. Autorităţile locale au promisiuni ferme din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, care s-a angajat să sprijine financiar echipa de liga a III-a.

Primarul Mădălin Ungureanu anunţase în urmă cu câteva zile că se gândeşte la dezafilierea echipei din lipsă de bani. „M-am întâlnit cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi am avut o discuţie în acest sens şi am avut toate promisiunile pozitive de la domnia sa, în sensul că pe data de 27 octombrie, la sfârşitul lunii, va face o mică rectificare şi mă va sprijini pentru a putea să ajungem cu echipa cel puţin până la sezonul rece, adică să încheiem cele patru etape sau cinci, care au mai rămas de jucat până la vacanţa de iarnă”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul din Băleşti.

Ajutor important a primit Internaţional Băleşti şi de la agenţii economici de pe raza comunei. „Am făcut un apel şi la agenţii economici de pe raza comunei Băleşti şi majoritatea dintre cei pe care i-am rugat să sprijine clubul cu o mică donaţie au răspuns afirmativ şi ne-au ajutat şi dumnealor. În momentul de faţă nu mai dezafiliez pentru că am găsit resurse”, a precizat Mădălin Ungureanu, primarul din Băleşti.

Vizualizări: 1,458

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: