Jandarmi din Dolj, trimiși de Paște în Gorj

Zeci de jandarmi din Dolj vor fi delegați la Gorj pentru a asigura ordinea și liniștea publică pentru Sărbătorile Pascale. Autoritățile se așteaptă la un aflux mare de oameni, mai ales în zona mânăstirilor.

Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, spune că are încredere că cetățenii vor respecta regulile impuse în pandemie. De asemenea, pe perioada Sărbătorilor Pascale, Prefectura Gorj va avea asigurat și Serviciul de Permanență.

”Avem delegați din partea Inspectoratului de Jandarmi din Craiova un număr de 20 de jandarmi care ne vor ajuta pe noi, cei din Gorj. Ajutorul constă în asigurarea păstrării distanțării sociale, dar și în ducerea la îndeplinire a măsurilor impuse pentru aceste Sărbători Pascale. În cadrul Prefecturii Gorj se va asigura Serviciul de Permanență pe toată perioada și sperăm ca lucrurile să fie normale și să nu apară incidențe”, a spus prefectul de Gorj.   

Și autoritățile din Târgu Jiu sunt în alertă. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că a purtat discuții cu preoții, pentru ca bisericile să fie puse la punct. ”Am avut mai multe discuții. M-am întâlnit și cu reprezentanții Bisericii și am încercat ca toate lăcașele de cult să fie puse la punct pentru seara de Paște. Singura problemă pe care o avem este pe Calea Eroilor cu Catedrala. Au fost purtate discuții cu constructorul ca pe perioada zilelor respective să aibă amenajată zona. Poliția Locală va avea multe acțiuni pe care le va desfășura în preajma cimitirelor și a bisericilor”, a spus Marcel Romanescu.

Vizualizări: 1,933

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: