Mai mulți motocicliști au participat la înmormântarea lui Alin

Mai mulți motocicliști au participat marți la înmormântarea lui Alin, tânărul de 29 de ani care a murit într-un accident cumplit. Motocicleta pe care o conducea s-a izbit frontal de o mașină. Motociclistul a murit pe loc, iar alte patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.


Mai mulți motocicliști au urmat cortegiul funerar, Alin, bărbatul de 29 de ani fiind înmormântat astăzi la Ursați.  

Sâmbătă, acesta a murit în condiții tragice. Corpul i-a fost pur și simplu sfârtecat în două. 


„Din primele cercetări, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au stabilit faptul că un tânăr de 18 ani din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului spre stânga, la ieșirea din curtea unui restaurant și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un bărbat de 29 de ani, din localitatea Ursați, care se deplasa  pe DN 67D din direcția Bârsești-Târgu-Jiu. (...)

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că motociclistul nu deținea permis de conducere corespunzător  categoriei din care face parte vehiculul”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Gorj.

Galerie foto






Vizualizări: 21,263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: