Noaptea minții în Baia de Fier. Oamenii n-au apă la robinet, dar sunt îndemnați să consume responsabil!

Situație de noaptea minții în comuna gorjeană Baia de Fier, stațiune turistică de interes local. Compania de apă și Primăria îndeamnă oamenii să consume apa responsabil, doar că acum curge un fir de apă la robinet că plouă afară. Unii localnici se plâng că n-au avut apă mai deloc de aproape o lună de zile.
Pe grupurile de socializare, oamenii fac haz de necaz. Acum plouă și a început să curgă puțină apă și la robinete. "Să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului! Când nu a fost, am scris că nu a fost. Când a venit, scriu că a venit... A venit apă la robinet pentru prima dată începând cu data de 01.07.2025", spune un localnic.
În timp ce Aparegio trimitea adrese prin care îndemna locuitorii să nu facă risipă de apă și să o folosească doar în scop casnic, oamenii nu aveau apă nici de băut.
"Nu avem apa de luni de zile absolut deloc, am avut o perioada timp de o săptămână, iar după deloc pana în prezent", e supărarea unui localnic. "Strada Obreja, lipsa totala de apa la robinet de cel putin doua săptămâni", scrie un altul.
"Nu avem apă de 15 zile, pe Strada Rozelor", semnalează un alt localnic. "Nu avem apa, doar din când în când vine foarte putina. Au fost zile întregi când nu a fost picătură. Am cărat apă cu bidoanele din Olteț", mai spune un localnic din Baia de Fier.
Problema cu apa nu e nouă in Baia de Fier, dar nimeni nu reușește să o rezolve. Să scape de probleme, primăria a predat-o către Aparegio.
Vizualizări: 1,294
Distribuie Trimite pe WhatsApp