„Nu îmi fac nicio intervenţie estetică”

Maria Constantin a fost văzută în compania unui cunoscut medic estetician, Ensar Duman, astfel că fanii s-au întrebat ce îmbunătăţiri vrea să îşi facă. Fosta solistă de la „Doina Gorjului” a dat răspunsul. „Eu şi Ensar Duman suntem prieteni foarte buni. Vechi şi foarte buni. Ne înţelegem excelent, avem lucruri în comun, dar ne întâlnim destul de rar. Cred că încurcătura şi faptul că unele persoane au spus că am fi împreună se datorează comentariului făcut de mine în care am spus că «Nimic nu este întâmplător». Să vă explic. Mă aflam în oraş cu o amică, iar ea mi-a spus că mă duce la un restaurant unde se mănâncă bine. Am zis «Ok» şi am plecat. Abia când am ajuns, am observat că ea mă adusese la restaurantul lui Ensar. I-am zis: «Dar eu îl cunosc pe patronul de aici, mi-e prieten!» Şi, uite aşa am reuşit să mă revăd cu el. Ferească sfântul, nu-mi fac nicio intervenţie estetică, nu am nevoie! Sunt mulţumită de felul în care arăt şi nu vreau să schimb nimic la mine. În rest, da, Ensar e primul bărbat cu care apar într-o poză realizată după divorţul meu. Într-adevăr, până acum am evitat să mă fotografiez cu alţi bărbaţi”, a mărturisit Maria Constantin pentru wowbiz.ro. (A.A.)

Vizualizări: 3,202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: