O jurnalistă din Gorj lansează o campanie de educație pentru situații de urgență

Jurnalista gorjeană Carla Tănasie, va coordona în perioada următoare, la Digi 24, un proiect editorial dedicat creșterii gradului de conștientizare și instruire practică a cetățenilor în acordarea corectă a primului ajutor. Aceasta nu este prima campanie importantă coordonată de Carla Tănasie la Digi 24. Aceasta a pus pe tapet problema donării de sânge și a derulat proiectul Avem același sânge, care a produs schimbări inclusive de legislație, nu doar de percepție asupra gestului de a deveni donator. La Digi 24, Carla Tănasie este realizatorul emisiunii Pacient în România.
Emisiunea „Fii Salvator” pune reflectorul pe acele momente limită în care viața cuiva depinde de reacția promptă a celor din jur și aduce în fața telespectatorilor exemplificări ale celor mai frecvente cazuri de urgență – stop cardio-respirator, traumatism, înec, arsuri sau sufocare – explicate pas cu pas, pe înțelesul tuturor. Filmările au loc în Centrul de Inovație și e-Health de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, iar materialele sunt structurate într-un format simplu și ușor de urmărit care păstrează acuratețea informației. Concepute sub forma unor pastile video scurte, de două minute, episoadele sunt difuzate zilnic pe postul Digi24, de luni până vineri, la orele 07:30, 14:30 și 20:30, iar în weekend, la 07:30, 13:30 și 20:30. Campania Digi24 își propune să ajungă la un public cât mai numeros astfel încât fiecare persoană să cunoască cum să ofere primul ajutor în minutele decisive ale unei situații critice.
“În România, foarte puțini oameni știu cum să acționeze atunci când cineva se prăbușește lângă ei, nu mai respiră sau are nevoie imediată de ajutor până la sosirea unui echipaj medical. Uneori, între viață și moarte nu stă neapărat un medic, ci un om obișnuit care a ales să nu rămână indiferent pentru că știe ce are de făcut. Dacă reușim să creștem gradul de informare și să oferim cetățenilor acces la soluții practice, atunci vom avea o societate mai pregătită, mai solidară, mai umană.”, a declarat Carla Tănasie, jurnalist Digi24.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Crucea Roșie, doar 17% dintre români știu cum să reacționeze adecvat în fața unei urgențe. În cazul unui stop cardiac, fiecare minut de întârziere în acordarea primului ajutor reduce șansele de supraviețuire cu până la 10%. Timpul mediu de intervenție a ambulanței depășește uneori și 20 de minute în multe comunități rurale, iar în aceste condiții, primele manevre efectuate de cei prezenți devin cruciale.
Vizualizări: 1,880
Distribuie Trimite pe WhatsApp