Patru dosare penale pentru furt de lemne

Polițiștii gorjeni identifică, aproape în fiecare zi, persoane care fură lemne. Potrivit notei de presă a IPJ Gorj, o astfel de situație a fost la Stănești, oamenii legii aflând că în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017, un tânăr de 19 ani, din comuna Stănești, fără ocupaţie, a tăiat fără drept un număr de șase arbori esență salcâm, care nu prezentau marcă silvică, cu diametrul la cioată cuprins între 15 și 22 cm., pe care i-a transportat la domiciliu.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere și sustragere de material lemnos.

La data de 17 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Slivilești, a tăiat fără drept un număr de 3 arbori de esență gorun și fag, care nu prezentau marcă silvică, din pădurea administrată O.S. Motru, pe care i-a transportat cu un autoturism neînmatriculat, pe un drum agricol, iar la apariția organelor de poliție a abandonat materialul lemnos și a fugit de la fața locului, fiind identificat ulterior la domiciliu.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere și sustragere de material lemnos.

La data de 17 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în flagrant un bărbat de 65 de ani, din municipiul Ploieşti, județul Prahova şi un tânăr de 17 ani, din oraşul Turceni, în timp ce tăiau şi sustrăgeau un număr de 5 arbori de esenţă salcâm, cu diametrul la cioată cuprins între 12 și 24 cm., de pe un teren ce se află în afara fondului forestier, de pe raza oraşului Turceni.

 Cantitatea de material lemnos a fost indisponibilizată şi lăsată în custodie Ocolului Silvic Turceni, fiind confiscat și un motoferăstrău folosit la tăierea arborilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere și sustragere de material lemnos.

La data de 18 februarie a.c., polițiști din cadrul Postului de Politie Schela s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca un bărbat de 34 de ani, din comuna Schela, a tăiat fără drept și a sustras un număr de 5 arbori de esență salcâm, cu diametrele cuprinse între 10 și 30 de cm., de pe un teren cu vegetaţie forestieră aparținând unei femei de 76 de ani, din aceiaşi localitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere şi sustragere de material lemnos.

Vizualizări: 1,521

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: