Protestatar: Vrem să muncim. Afacerile sunt puse pe butuci

Sute de târgujieni s-au strâns marți seara în fața Prefecturii Gorj, protestând împotriva noilor restricții anti-Covid. Oamenii se plâng de faptul că sunt extrem de afectați din punct de vedere financiar și cer redeschiderea sectorului HoReCa, dar și a altor domenii de activitate.

Protestul a fost inițiat de cei care activează în domeniul HoReca, însă alături le-au fost și foarte mulți tineri, dar și părinți care au cerut redeschiderea tuturor școlilor. Târgujienii spun că nu se mai poate într-un astfel de ritm și vor să aibă un loc de muncă pentru a duce un trai decent.

”Vrem să muncim, ne-am săturat să fim restricționați din toate punctele de vedere. Afacerile sunt puse pe butuci, iar guvernanții nu înțeleg cât de greu ne este (...) Să se redeschidă toate școlile, copiii au nevoie de educație, nu să stea acasă”, au spus câțiva protestatari.

Printre sutele de târgujieni s-au aflat și unele persoane care își doresc cu nerăbdare redeschiderea barurilor, fiind dornici de distracție. 

Vestea bună este că Târgu Jiu va ieși la noapte din scenariul roșu, iar de mâine restrictiile vor fi cele de scenariu galben. Pe raportarea de miercuri, Târgu Jiu era trecut cu o incidență de 2,71, iar Motru cu 2,98.

Peste trei la mie mai aveau localitățile: Stănești 4,62, Stoina 4,48, Runcu 4,25, Godinești 4,07, Bumbești Jiu 3,91, Turcinești 3,8, Căpreni 3,46, Lelești 3,42, Bengești Ciocadia 3,1, Cîlnic 3,09. În ultimele 24 de ore au fost raportate 46 de infectări noi în Gorj.

Vizualizări: 1,056

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: