Rovinari: Începe Festivalul de Folclor "Tinere Talente"

Zeci de tineri interpreţi, dar și instrumentiști din județul Gorj vor fi prezenți miercuri, 25 mai, la Rovinari, pentru a lua parte la Festivalul Județean de Folclor "Tinere Talente". Evenimentul se află anul acesta la cea de-a VIII-a ediție. Cei mai buni artiști vor fi premiați de autoritățile locale. "La acest festival vor participa copiii de la cluburile elevilor din judeţ, de la Palatul Copiilor, Şcoala Populară de Artă, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” şi copiii de la instituţiile noastre de învăţământ din Rovinari. Se desfăşoară pe trei categorii de vârstă: 7-10 ani, 11-15 ani şi 16-19 ani. Prin organizarea acestui festival urmărim promovarea tradiţiilor şi folclorului în rândul tinerilor. Cei mai buni copii vor fi premiaţi, valoarea premiilor fiind de 1500 de lei", a declarat Claudiu Vodislav, primarul orașului Rovinari.

Manifestările se vor desfăşura începând cu orele 12 la Sala de Sport din oraș, situată pe Bulevardul Minerilor. Festivalul este organizat de primăria și Consiliul Local Rovinari, Casa de Cultură și Biblioteca din oraș, în colaborare cu Palatul Copiilor din Târgu Jiu, Școala Populară de Artă și Liceul de Arte "Constantin Brăiloiu" din Târgu Jiu. 

Vizualizări: 1,261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: