S-a drogat la școală

Caz șocant în Mangalia, unde o elevă de 14 ani a fost găsită inconștiență într-o sală de clasă, după ce a consumat droguri chiar la școală. Fata a cumpărat drogurile de la un bărbat care a reușit să intre în curtea școlii.
Fata, în vârstă de 14 ani, este elevă la Școala Gimnazială Nr.1 din Mangalia. Adolescenta se afla la cursuri și, la un moment dat, a ieșit din sala de sport. A mers în curtea școlii, unde s-a întâlnit cu un bărbat de 25 de ani. Acesta i-a dat un drog de mare risc, pe care fata l-a consumat chiar la școală. La scurt timp, a început să se simtă foarte rău și a devenit inconștientă.
Au fost anunțați părinții și a fost transportată la spital. Acolo a primit îngrijiri medicale, iar acum este în afara oricărui pericol. Se pare că bărbatul care i-a vândut drogul a intrat în curtea școlii în timp ce avea loc o activitate a direcției sociale, mai precis se distribuiau pachete pentru persoanele nevoiașe.
Inspectoratul Școlar Constanța face o anchetă administrativă, pentru a vedea cum de a ieșit eleva din sala de sport și cum a fost posibil să interacționeze cu un bărbat care nu face parte din personalul școlii.
Polițiștii au făcut percheziții și au arestat doi bărbați. Pe cel care i-a vândut drogurile fetei și pe un individ de 38 de ani.
Substanța oferită minorei în curtea școlii face parte din rândul drogurilor de mare risc.
Vizualizări: 2,123
Distribuie Trimite pe WhatsApp