S-a pus piatra de temelie pentru cea mai mare investiție din Gorj

A fost pusă piatra de temelie în Gorj pentru una dintre cele mai mari investiții din România. Compania Soceram va ridica, la Târgu-Cărbunești, cea mai mare fabrică de BCA din România. Valoarea investiției depășește 30 de milioane de euro și sute de persoane vor fi angajate în noua fabrică.

Pentru fabrica de la Cojani, au fost comandate utilaje de ultimă generație. "Ne dorim să clădim o fabrică modernă, dotată cu tehnologii smart, ce va contribui la dezvoltarea economiei locale. Am fost plăcut impresionați de faptul că am avut mereu sprijinul autorităților locale și județene de aici, din Gorj. Investiția de aici va fi gata în doi ani. Vom avea utilaje moderne, de ultimă generație, echipamente unice, inedite și ne dorim să clădim aici un proiect de succes", a spus Constantin Spânu, de la Soceram.

Au fost invitați la eveniment pe lângă oficialii companiei, și autoritățile locale și județene din Gorj, precum și parlamentari.

"Suntem, astăzi, martorii unui moment important nu numai pentru orașul Târgu Cărbunești, ci pentru întreg județul Gorj: începerea proiectului de construire a unei fabrici de producere BCA de către Compania Soceram. Sper ca exemplul Companiei Soceram să fie urmat și de alți antreprenori, care trebuie să știe că se pot îndrepta cu încredere către județul nostru pentru a-și dezvolta afacerile. Aici vor găsi în autoritățile locale un partener de discuții și de acțiune, care îi va sprijini în demersul lor", a fost mesajul lui Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Viitoarea fabrică va avea o capacitate de producție de pana la 1.500 de metri cubi pe zi şi va fi dezvoltată pe baza ultimelor concepte din domeniu, cu tehnologie smart, aceasta fiind cea de-a treia unitate de producție de beton celular autoclavizat a societății, alături de cea de la Doicești (Dâmbovița) și cea de la Cordun (Neamț), pe care Soceram a inaugurat-o anul trecut.

Galerie foto





Vizualizări: 8,444

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: