S-a stins din viață actrița Claudia Cardinale

Claudia Cardinale, una dintre cele mai mari vedete ale cinematografiei europene, cunoscută pentru rolurile din Ghepardul, 8 ½ și Pantera Roz, a murit marți, la vârsta de 87 de ani, la Nemours, lângă Paris. Diva cinematografiei s-a stins "înconjurată de copiii săi" la Nemours, lângă Paris, a anunţat impresarul său pentru France Presse.

Născută în Tunisia din părinți sicilieni, Cardinale a cucerit lumea filmului în anii ’60, devenind un simbol al eleganței și al forței feminine pe marele ecran. 

În cariera sa a colaborat cu regizori legendari precum Federico Fellini, Luchino Visconti sau Sergio Leone și a jucat alături de staruri de la Hollywood, precum David Niven, Henry Fonda și Charles Bronson.

Cardinale a continuat să joace până la o vârstă înaintată, ultima sa apariție notabilă fiind în serialul elvețian Bulle în 2020.

Claudia Cardinale s-a născut în Tunisia, la 15 aprilie 1938 şi a jucat în filme precum „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul” sau „A fost odată în Vest”. 

A fost parteneră a celor mai mari actori ai secolului XX, de la Burt Lancaster la Alain Delon, Henri Fonda, Jean-Paul Belmondo sau Marcello Mastroianni. 

Vizualizări: 464

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: