Și-a pierdut viața pe o șosea din Târgu Jiu

Un accident mortal a avut loc duminică pe raza municipiului Târgu Jiu, în localitatea Slobozia. "Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcția Bălești către Târgu Jiu, ar fi acroșat un pieton de 63 de ani, din municipiu,  care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă", transmite IPJ Gorj.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Gorj care a efectuat manevre de resuscitare, constatând, ulterior, decesul pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

Cadavrul a  fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vizualizări: 4,358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: