Soluţiile PNL pentru Târgu Jiu, ţinute la sertar

Consilierii Partidului Național Liberal (PNL) Gorj nici nu au adus în discuție luni, în Consiliul Local, proiectul de realizare a unei zone metropolitane în jurul municipiului Târgu Jiu. Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, declara încă de săptămâna trecută că Eduard Berca, consilier municipal, va merge cu proiectul în Consiliul Local, însă nici vorbă de așa ceva.
Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, declara la finele săptămânii trecute că Eduard Berca, consilier municipal, întocmise deja proiectul de hotărâre și urma să se prezinte cu el în ședința de Consiliu Local. Luni, în ședința de Consiliu Local pe luna septembrie, nici vorbă de așa ceva. Întrebat dacă i s-a adus la cunoştinţă un astfel de proiect, primarul Cârciumaru nu a dorit să vorbească prea mult pe tema respectivă, declarând doar că pentru a face o astfel de asociere trebuie îndelung analizat și documentat. Dacă primarul Cârciumaru evită subiectul, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a spus că însuși Cârciumaru a avut un astfel de proiect în urmă cu mai mulți ani. ”Sunt două abordări. Aşteptăm proiectul. Dacă se referă la legea 352/2001 privind planul de dezvoltare şi amenajare urbanistică a teritoriului, aşteptăm să vedem dacă se încadrează sau nu propunerea dumnealor. Trebuie să vedem conţinutul proiectului pentru a vedea dacă bate cu acel proiect iniţiat de domnul Cârciumaru în urmă cu câţiva ani de zile”, a spus Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Proiectul liberalilor a fost însă aspru criticat de fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu. ”În primul rând, noi nu vorbim de liberali. Vorbim de PNL fostul PDL, care niciodată nu a avut un program de guvernare. Şi atunci când s-a dus la guvernare a luat cele mai drastice măsuri care au condus la un regres al economiei naţionale, care au condus la tăierea drepturilor oamenilor. Au luat de la toţi ca să le fie lor bine”, a spus Ion Călinoiu.
Potrivit proiectului liberalilor gorjeni, o zonă metropolitană în jurul municipiului Târgu Jiu ar urma să atragă mai ușor fonduri europene și guvernamentale pentru rețelele de infrastructură, apă și canalizare.

Vizualizări: 265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: