Sorin Cârțu, afectat de vestea morții prietenului său Gabriel Cotabiță!

Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, a fost un prieten apropiat al lui Gabriel Cotabiță, cu care se știa încă din copilărie. „Sunt consternat! Credeam ca a trecut de momentele grele pe care i le-a făcut inima”, a spus Cârțu despre cel care era și un înverșunat suporter al oltenilor.

Gabriel Cotabiță era un fan declarat al celor de la Universitatea Craiova și un mare iubitor al fotbalului, practicând acest sport de fiecare dată când avea ocazia. În ultimii ani, din cauza problemelor de sănătate pe care le avea, nu a mai putut să ia parte la jocul pe care l-a îndrăgit atât de mult.

Vestea morții artistului a lovit ca un fulger, iar Sorin Cârțu, președintele de onoare al celor de la Universitatea Craiova, a fost extrem de afectat în momentul în care a aflat de dispariția lui Gabriel Cotabiță.

Fostul mare fotbalist a mărturisit că a copilărit împreună cu artistul și că petreceau mult timp împreună, de fiecare dată când aveau această ocazie.

„Am copilărit cu Gabi (n.r. Gabriel Cotabiță). Familiile noastre erau prietene. De câte ori ni s-a ivit ocazia am petrecut mult timp împreună cu părinții. Am auzit vestea tristă. Sunt consternat! Credeam ca a trecut de momentele grele pe care i le-a făcut inima. Pacat! Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Sorin Cârțu, conform digisport.ro.

Nu doar Sorin Cârțu deplânge moartea lui Gabriel Cotabiță, cu care a copilărit în Craiova, ci și foștii săi colegi cu care a cântat în Bănie, înainte de a cunoaște popularitatea la nivel național. 

Mare fan al Științei, Gabriel Cotabiță s-a confruntat cu un stop cardio-respirator pe 8 mai 2015. După incidentul care a avut loc într-o sală de sport, a fost nevoit să poarte un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace. 

La scurt timp, fanii Craiovei veniseră cu un mesaj de susținere, într-o partidă în care oltenii o câștigaseră în fața Rapidului, scor 2-1, pe vechiul stadion din Giulești. „Luptă, Cotabiţă, fiu al Craiovei”, scriseseră fanii olteni pe o pânză.

Într-un interviu, Gabriel Cotabiță vorbise despre dragostea pe care i-o purta clubului alb-albastru și marea pasiune pentru Știința pe care o preluase de la tatăl său.

„La meciuri nu aveam cum să nu merg. Tata făcuse parte din colectivul care pusese bazele stadionului „Ion Oblemenco“.

Tata a lucrat la Trustul de Construcţii pentru Îmbunătăţiri Funciare. Şi Trustul ăsta a pus umărul serios la tot ceea ce a însemnat Universitatea Craiova. Tata avea bilet la oficială, la fiecare meci de acasă. Îţi dai seama, toată perioada aia în care Craiova ajunsese să fie bucuria României am văzut-o de aproape.

Plus că ajunsesem să-i cunosc pe toţi jucătorii, pentru că veneau la restaurantele unde cântam în perioada respectivă. Cu Sorin Cârţu, de exemplu, avem o relaţie aproape de rude, părinţii au fost prieteni foarte, foarte buni”, spusese Gabriel Cotabiță, într-un interviu acordat pentru adevărul.ro.

Gabriel Cotabiță a decedat, sâmbătă, 23 noiembrie, la vârsta de 69 de ani, în urma unui atac cerebral.

Galerie foto


Vizualizări: 863

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: