Judecătorii de la Tribunalul Gorj suspendă soluționarea cauzelor

Judecătorii din cadrul Tribunalului Gorj au decis, în ședința Adunării Generale din data de 26 august 2025, suspendarea soluționării cauzelor începând cu 27 august, până la retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.

În hotărârea adoptată, magistrații solicită „retragerea de urgență” a proiectului și cer puterii executive și legislative „să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești”, atrăgând atenția că aceasta afectează grav statul de drept și drepturile cetățenilor, garantate doar de o justiție independentă.

Activitatea instanței va continua doar pentru cauzele urgente, precum ordinele de protecție, cererile privind minorii, măsurile de internare medicală nevoluntară, dosarele ce vizează privarea de libertate, cauzele urgente ale persoanelor aflate în detenție sau acțiunile privind legalitatea și suspendarea grevei.

În rest, judecătorii vor continua să își exercite atribuțiile administrative, activitatea de motivare a hotărârilor, verificarea și regularizarea cererilor, studiul individual și formarea profesională.

Hotărârea Tribunalului Gorj a fost transmisă către Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele din raza de competență, Baroul Gorj și a fost publicată pe site-ul instituției, fiind făcută publică și prin intermediul mass-media locale.

Vizualizări: 675

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: