Tâlhărită într-un apartament din Târgu Jiu

O tânără care locuiește în municipiul Târgu Jiu a fost marți victima unei infracțiuni de tâlhărie, chiar în apartamentul în care locuiește.

"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce tânăra de 21 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, se afla în apartamentul în care locuiește, din Târgu Jiu, în interior ar fi pătruns o persoană necunoscută de sex masculin, în vârstă de aproximativ 25 de ani, cu înălțimea de 1,65-1,70 m, care, dintr-un sertar, i-a sustras o sumă de bani. Tânăra ar fi încercat să împiedice  acțiunea bărbatului, dar nu a reușit, acesta folosind forța pentru a părăsi apartamentul", arată IPJ Gorj.

Ulterior, bărbatul a fugit pe scări, fiind surprins de către apelant în parcarea blocului, care, la rândul său, a încercat să-l imobilizeze, însă bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra sa și apoi a fugit.

"Tânăra a oferit polițiștilor detalii despre articolele de îmbrăcăminte pe care le purta cel în cauză. Polițiștii au desfășurat activități specifice pentru identificarea bărbatului în cauză, iar acesta a fost identificat în cartierul Debarcader, din localitate, în persoana unui tânăr, de 26 de ani, din Târgu Jiu, fiind ulterior condus la sediul poliției pentru cercetări", anunță IPJ Gorj într-un comunicat.

În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

Vizualizări: 13,072

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: