„Trenurile Soarelui” pornesc de vineri din gările țării

Vacanța la mare poate începe... în tren! De vineri, românii din toate colțurile țării vor putea ajunge mai ușor pe litoral, cu „Trenurile Soarelui”.

54 de garnituri vor face legătura zilnic între marile orașe și stațiuni, până în luna septembrie. Nu sunt trenuri noi, așa cum au promis oficialii anul trecut, ci vagoane modernizate.

Trenurile Soarelui s-au pus din nou în mișcare, marcând începutul sezonului estival pe calea ferată. Până pe 6 septembrie, călătorii vor avea 54 de trenuri directe, 32 adăugate pentru perioada de vară. Din Capitală, aproape din oră în oră va pleca unul. Sunt garnituri suplimentare și din principalele orașe din țară – Oradea, Timișoara, Iași, Cluj și Brașov, scrie Pro TV.

În acest timp, spre Constanța circulă 7 locomotive recondiționate și 15 vagoane modernizate. Iar până anul viitor, autoritățile promit că vor fi 139 de vagoane de călători modernizate, 55 de locomotive electrice și 20 de manevră cu bani din PNRR, dar și de la bugetul de stat.

Vizualizări: 362

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: