Un gorjean, campion național la Lupte pe Plajă!

Gorjeanului Alexandru Beșliu de la CSM Târgu Jiu este noul campion național la Lupte pe Plajă. Sportivul pregătit de antrenorul Mădălin Gorjeanu a cucerit medalia de aur, la seniori, la categoria +90 de kilograme la competiția desfășurată recent la Costinești.
Secția de lupte a CSM Târgu Jiu se poate mândri anul acesta cu titlul național de seniori la Lupte pe Plajă, o competiție la care gorjenii au excelat în ultimi ani. „Luptătorul gorjean Alexandru Beșliu, legitimat la CSM Târgu Jiu, a cucerit titlul de Campion Național la Lupte pe Plajă, la seniori, la categoria +90 kilograme! Sportivul pregătit la CSM Târgu Jiu de antrenorul Mădălin Gorjanu a avut o evoluție spectaculoasă în competiția desfășurată în perioada 4-7 septembrie, la Costinești. Felicitări, Alexandru Beșliu!”, a fost mesajul oficial al clubului în urma performanței obținute de campionul gorjean.
Alexandru Beșliu și-a îmbogățit astfel palmaresul cu un nou titlu de campion național. Beșliu era deja unul dintre cei mai titrați sportivi gorjeni în activitate.
La întrecerea de la Costinești acesta nu a avut rival și a cucerit medalia de aur după ce a trecut de luptători de prestigiu de la Steaua, Rapid, Cluj Napoca, inclusiv pe campionul de anul trecut la această categorie, sportiv legitimat la Târgu Mureș.
Vizualizări: 525
Distribuie Trimite pe WhatsApp