Ziua Brâncuși

Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, este omagiat, an de an, la aniversarea naşterii sale, 19 februarie, printr-o zi dedicată, respectiv Ziua Brâncuşi, marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

Un prim pas în instituirea acestei zile l-a făcut scriitorul Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, la 2 februarie 2015, a solicitat printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă AGERPRES, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie: "Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie 'Ziua Naţională Constantin Brâncuşi'". În opinia sa, ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi, 19 februarie 1876, "este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie 'Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne', 'Titanul din Hobiţa', Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu".

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept "Ziua Brâncuşi" - sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă "o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru". "Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (...) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuşi".

La 16 iunie 2015, propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că "a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu".

Câteva luni mai târziu însă, la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.

Vizualizări: 788

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: