Au avut un debut perfect de campionat!

Juniorii U17 ai CSM Târgu Jiu au avut parte de un debut excelent de campionat. Gorjenii s-au impus în deplasare, scor 5-0, cu CSS Craiova în meciul care a contat pentru prima etapă din Seria a 7-a a Campionatului Național U17.
CSM Târgu Jiu U17 a fost repartizată în Seria a 7-a a Campionatului Național, o grupă cu echipe din județele Gorj, Dolj, Olt și Mehedinți. Din această grupă mai fac parte LPS Târgu Jiu, CSJ Știința U Craiova, CSS Craiova, CS Academia de Fotbal Gică Popescu, AFC Milan Academy, CSM Slatina, LPS Slatina, CSS Drobeta Turnu Severin, ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin.
Juniorii U 17 pregătiți de antrenorul Florin Popete au câștigat fără probleme în prima etapă a campionatului impunându-se la scor pe terenul lui CSS Craiova. Gorjenii au administrat un 5-0 doljenilor, la capătul unui meci pe care juniorii lui Florin Popete l-au dominat. Pentru CSM Târgu Jiu au marcat Fabian Oiță(2g), Albert Nistor(2g) și Robert Roșca(1g).
”A fost un meci bun făcut de băieți, un meci pe care l-am controlat din primul minut și în care nu s-a pus problema învingătorului. Felicit toți jucătorii pentru victorie și pentru modul în care au abordat acest meci de debut în noul sezon”, a declarat Florin Popete, antrenor al grupei U17 a CSM Târgu Jiu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U17, EDIȚIA 2025-2026
SERIA 7, ETAPA 1, CRAIOVA, STADION COȘOVENI
CSS CRAIOVA – CSM TÂRGU JIU 0-5 (0-2)
Vizualizări: 150
Distribuie Trimite pe WhatsApp