Branduri renumite la cel mai mare târg de nunți din Târgu Jiu

Gorjenii care plănuiesc o nuntă, un botez sau orice alt tip de eveniment sunt așteptați în perioada 24-26 martie la cel mai mare târg de nunți din municipiul Târgu Jiu. Organizator este o florărie din oraș, Eventesia, care promite o atmosferă excepțională, branduri faimoase și surprize pe toate gusturile. Târgul de nunți va avea loc în parcarea exterioară a Shopping City Mall.

Cel mai mare târg de nunți din orașul nostru ar urma să aibă loc în mai puțin de două săptămâni. Acesta se va desfășura în parcarea de la mall, unde va fi amenajat un cort cu standuri, cabine de probă, mochetă. Organizatorii spun că vor fi 37 de participanți din toate domeniile, ateliere de modă, restaurante, aranjamente florale, candy bar, fotografi, formații de muzică, cofetării, lumini și sonorizare, dar și firme de artificii. Într-un cuvânt, tot ce este necesar pentru o nuntă de vis. Printre brandurile de renume amintim Atelier Corina Crăciunoiu, Casa Marcu, Atelier Adina Constantinescu, Cristina Gonea Photographie, Cătălina Gogan Photographie, Nova-Art, Eventesia, Nouvelle. Tot la târgul de nunți și-au anunțat participarea și două cabine foto, Oak Events și WackyMoments Photobooth, pentru un plus de culoare și distracție la nunta ta. De asemenea, cei interesați vor putea să discute față-n față cu membrii cvartetului Prelude care își pot oferi un moment de vis la nuntă. „Ne adresăm doar celor care au de organizat evenimente, nunți, botezuri. Era cazul să ne ridicăm și noi după modelul celorlalte orașe. Trebuie să avem și noi măcar anual un târg de nunți, pentru că lumea nu știe unde să caute un fotograf bun, o firmă de evenimente, un restaurant bun, un cort. Pot proba rochii de mireasă, haine pentru bebeluși pentru că vor veni și câteva firme cu acest specific. Avem cabine de probă. Probabil că firmele prezente vor aplica și reduceri în cadrul târgului”, au spus organizatorii de la Eventesia.

Expoziție de mașini

Dacă totul merge conform planurilor, anul viitor s-ar putea să avem parte la Târgu Jiu de un concept mult mai îmbunătățit. Cel puțin asta promit organizatorii. „Ne dorim să continuăm acest concept la Târgu Jiu și în anii care urmează, poate chiar la un nivel mai mare. Acum suntem la început, vrem să vedem și numărul participanților, dacă este să fie bine anul viitor aducem și trupe, facem concerte, defilări, parade de modă. Este bine că s-au ocupat toate standurile, două locuri mai sunt libere, dar am discuții și se vor ocupa și acelea”, au mai spus organizatorii. Tot în weekend-ul 24-26 martie, tot în partea de la mall are loc și o expoziție de mașini a celor de la Nurvil, ca o completare a momentului.

Vizualizări: 1,938

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: