Care sunt planurile lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova!

Constantin Gâlcă a fost prezentat oficial ca antrenor al Universităţii Craiova, el semnând un contract până la finalul anului viitor, cu opţiune de prelungire până în vara anului 2026. Va debuta oficial duminică, de la ora 19.00, în etapa a 5-a a play-off-ului, în deplasare cu Sepsi.

Din staff-ul său mai fac parte Dumitru Uzunea – antrenor secund, Iulian Matei – antrenor secund, Ciprian Prună – preparator fizic. După ce a fost prezentat oficial, Costel Gâlcă a efectuat primul antrenament, la cantonamentul „Ilie Balaci”.

Gâlcă a confirmat că obiectivul pentru finalul de sezon este ocuparea locului 2, iar pentru următorul campionat ţelul său este titlul.

Costel Gâlcă a accentuat că principala problemă pentru finalul sezonului este accidentarea lui Alex Mitriţă, despre care încă nu știe dacă se poate baza pe serviciile sale în următoarele meciuri.

„Sunt foarte bucuros că am semnat, sper ca echipa să aibă o atitudine bună, trebuie să scoatem maximum din fiecare meci, numai aşa putem obţine locul 2.  Am venit să luăm locul 2 şi vrem câştigarea campionatului în sezonul viitor. Ştiu că e foarte greu. Îmi asum responsabilităţi, dar şi rezultatele. Nu a fost o decizia grea să vin, pentru că am venit la o echipă mare, care are istorie şi sperăm să facem istorie din nou. Prioritatea sunt rezultatele, dar vreau să avem şi un joc plăcut. Trebuie să evaluăm jucătorii pe care-i avem, apoi vom vedea. O să fiu foarte deschis, direct, corect, voi discuta mereu cu domnul Rotaru. Cunosc jucătorii, problema e cu Mitriţă, care e accidentat şi să vedem dacă-l vom avea la meciurile următoare, pentru că Mitriţă e foarte important pentru noi. Aştept un joc bun al echipei, atitudine bune şi să atragem mulţi suporteri. Ascult conducerea, dar deciziile îmi aparţin.

Nu va fi uşor cu Sepsi, este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult, face presing, vom vedea cum contracarăm aceste situaţii. Îmi doresc să câştigăm şi să ne batem pentru locul 2. Am spus că nu vin în orice condiţii în fotbalul românesc. Îmi doresc să avem cât mai mulţi jucători la EURO, dar deocamdată mă gândesc numai la meciurile pe care le avem. O să dau totul ca să terminăm pe locul 2. Pe termen lung, vreau să ne impunem jocul, să ştim să jucăm pe diferite moduri, şi pe mingea a doua şi să vorbească jucătorii mai mult în teren”, a declarat Costel Gâlcă, la conferinţa de prezentare.

Vizualizări: 2,804

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: