Cățelul care ajută copiii cu dizabilități să se facă bine

Jolene, un labrador de trei ani și jumătate, este un adevărat sprijin pentru copiii cu dizabilități din județul Gorj. A ajuns de aproape doi ani la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, timp în care a și fost dresată special să poată face terapie cu copiii pentru ca aceștia să se recupereze mai rapid.

O ședință de terapie este de 20 de minute, iar copiii se atașează extrem de ușor de cățelușa ce provine din rasa golden retriever. “Terapia este o continuare a terapiilor pe care le facem în centrul de recuperare. Foarte mulți copii cu autism sau alte dizabilități de la noi din centru vin, de multe ori, să socializeze cu cățelul. În jur de 20 de minute durează o ședință. Depinde cum rezistă copilul. Sunt copii care se plictisesc sau care vor să stea mai mult cu un cățel. Facem traseul și avem copilași care vor să se joace, iar din acest joc extragem beneficiile. Ne jucăm cu mingea sau îi dăm mâncare”, a explicat Loredana Udroiu, conductorul lui Jolene.

Cățelușa a fost prezentată publicului în centrul orașului odată cu manifestările dedicate Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului.

În Gorj, circa 160 de copii au primit acest diagnostic. “Am organizat Ziua Internațională a Persoanelor cu Autism. Au participat copiii din cele două centre din structurile DGASPC Gorj. La nivelul județului, din statisticile Direcției, există 158 de copii cu autism. În prezent, fac terapie 66 de copii în cadrul centrelor. Este cel mai nou membru al echipei noastre un cățel din rasa golden retriever care ne ajută foarte mult în această terapie”, a explicat Lucian Zălog, directorul adjunct al instituției.

Terapia cu Jolene a început să dea și rezultate. Alături de restul terapiilor de la centru, și cea cu cățelul dă roade.

Pașii sunt mici, spun specialiștii, dar sunt siguri. “Autismul este poate cea mai severă boală din copilărie. Afectează foarte multe palete de activitate. Vizează planul comportamental, atitudinal, socializare și perceptiv. Cât privește terapia cu animale, este un proiect încununat cu succes după aproximativ doi ani de muncă. Avem un cățel din rasa labrador auriu, special dresat pentru a participa la terapii asistate cu animale. Motivația efectuării activităților în programul de recuperare este mult mai mare atunci când participă cățelul, iar copiii sunt foarte bine antrenați în aceste activități”, a spus Nicu Pasăre, directorul Complexului de Recuperare din Târgu Jiu.

Vizualizări: 955

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: