CFR-işti, neafectaţi de reducerile salariale

Măsura reducerii salariilor cu 25% nu-i va afecta şi pe gorjenii care lucrează la CFR. Până acum din cei aproximativ 300 de angajaţi de la CFR marfă, 85 au fost disponobilizaţi, iar restul nu mai beneficiază de niciun spor sau prime de sărbători şi nici de bonurile de masă ca până acum. Datorită acestor măsuri de austeritate adoptate până acum, angajaţilor nu le vor fi scăzute salariile. „Nu ni se aplică această reducere de salarii deocamdată, însă până acum cu toate tăierile de sporuri şi prime pe care le-am suferit, salariile ne-au fost reduse cu peste 25%. Asta pe lângă disponibilizările care au avut loc de la începutul anului. Până acum de la Târgu Jiu au plecat în şomaj 85 de angajaţi”, declară Gheorghe Ciortea, liderul sindicatului Mecanicilor de Locomotivă Târgu-Jiu.

Din cauza cererii scăzute de cărbune muncitorii nu au ce face, iar conducerea a decis să-i trimită în şomaj tehnic pe rând câte două săptămâni. Acesta recunoaşte faptul că nu mai este nevoie de numărul de angajaţi ca până acum, pentru că nu mai sunt efectuate transporturi de marfă. „Munca noastră depinde de cererea de cărbune, iar cum aceasta a fost foarte redusă, în această perioadă nici noi nu avem ce face. Alte transporturi importante nu mai executăm. Că odată pe lună executăm câte un transport de cherestea, asta nu e muncă”, mai spune Gheorghe Ciortea.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: