Condescu insistă! Dosar DNA la adresa lui Călinoiu!

Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia a ieşit ieri la rampă, pentru a treia zi consecutiv în această săptămână, cu un nou comunicat de presă în care, de această dată, preşedintele Marin Condescu vorbeşte despre o anchetă a procurorilor anticorupţie care l-ar viza pe Ion Călinoiu. Conform acestuia, dosarul ar urma să descâlcească iţele afacerilor cu medicamente cu care farmacia deţinută de fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj ar fi aprovizionat cluburile sportive din judeţ, de aici şi interesul lui Călinoiu de a implica instituţia publică în finanţarea cluburilor respective.

Marin Condescu pune benzină pe foc în scandalul existent între el şi preşedintele CJ Gorj şi promite chiar să pună la dispoziţia anchetatorilor mai multe documente cu care să îşi probeze cele menţionate în comunicatul de presă, documente pe care le are probabil de când era la conducerea clubului Pandurii, despre „farmacia lui Călinoiu” mai discutându-se public de mai multe ori până acum, fără ca vreo instituţie de anchetă a statului să facă publică descoperirea vreunei ilegalităţi.
«Numeşte, prin influenţa pe care o are în societăţile aparţinând statului, la direcţia economică a acestora (n.r. – a cluburilor sportive de fotbal, baschet, handbal) „omul lui”. La Pandurii Tg Jiu acesta numeşte pe Ioan Dorin – „finul” lui – cu misiunea ca toată aprovizionarea cu medicamente să fie făcută de la „Farmacia Călinoiu” cu suma aproximativă pe care o aloca de la Consiliul Judeţean asociaţiei respective, plătind cu prioritate, indiferent de greutăţile financiare ale acestora, facturile emise în valoare de aproximativ 8 miliarde de lei de la toate activităţile sportive (fotbal, baschet, handbal). Exemplu: Deși la 31.12.2015 erau restanţe salariale pe trei luni la sportivi și angajați, în luna ianuarie 2016 (când, prin cesiune de creanţe a fost virată de la ARTEGO SA suma de 5 miliarde lei) au fost achitate în totalitate facturile către „Farmacia Călinoiu”, salariile şi bugetele statului rămânând pe locul doi», menţionează Condescu în comunicatul de presă de ieri.

Omul cu banii
Comunicatul îl vizează în mod direct și pe omul care a condus din umbră în ultima vreme activitatea sportivă finanțată de Complexul Energetic Oltenia, Dorin Ioana, cu care a fost în conflict inclusiv fostul președinte de la Pandurii, Eugen Pârvulescu, cel care a fost nevoit să plece din fruntea clubului după ce a fost acuzat pe nedrept că a făcut blat la un meci al echipei. Condescu vine acum și dezvăluie banii cu care este plătit reprezentantul CEO în conducerea Pandurii, liderul USMO spunând că Ion Călinoiu este cel care l-a susținut pe acesta, Ioana devenind cunoscut la club după ce, la un moment dat, le-a impus jucătorilor să semneze condica de prezenţă, ceea ce i-a nemulţumit de fotbalişti, lucru care s-a văzut și în evoluția lor pe teren acum un an, când echipa era la un pas de retrogradare.
«Ioana Dorin – „omul lui Călinoiu” – este cel care distribuie fondurile către „Farmacia lui Călinoiu”, deşi este angajatul cu normă întreagă al CEO, de unde primeşte retribuţie de 10.000 de lei net şi desfăşoară activitate de 2 ore la CS Pandurii, după ora 17:00, de aici fiind plătit cu suma de 4.000 de lei net pentru a supraveghea dirijarea sumelor de bani (atât de necesare activităţii sportive atât la seniori, cât şi la juniori) cu prioritate şi anticipat către „Farmacia Călinoiu”. În luna ianuarie a fost achitată suma de 70.000 lei. Având în vedere că la DNA Craiova se investighează acest dosar, USMO va pune la dispoziţia instituţiei toate documentele necesare», mai arată Condescu în comunicatul de presă de ieri, el fiind una dintre persoanele pe care procurorii de la Craiova au audiat-o deja în acest dosar în calitate de martor, până acum în spaţiul public nefiind formulată vreo acuzaţie care să îl vizeze în mod oficial pe preşedintele Ion Călinoiu.

Vizualizări: 4,669

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: