Copil căzut în oala cu ciorbă fierbinte. Dosar penal pentru părinți

Un copil de un an și nouă luni din comuna gorjeană Berlești a fost transportat duminică de urgență la un spital din București, având arsuri grave pe 30% din suprafața corpului. Micuțul a fost preluat de un elicopter SMURD de pe stadionul din Târgu Cărbunești, chiar în timpul unui meci de fotbal. Părinții copilului s-au ales cu dosar penal.

Mama copilului din Berlești este foarte tânără, are doar 19 ani. Micuțul era în bucătărie și a căzut în oala cu ciorbă coborâtă de pe plita fierbinte. „Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că minorul, în timp ce se afla în bucătăria locuinței din localitatea Berlești, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut într-un recipient cu lichid fierbinte, care a fost coborât de pe plită cu puțin timp înainte. Minorul a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului, fiind transportat de părinți la spital pentru îngrijiri medicale”, anunță IPJ Gorj într-un comunicat. Din spusele mamei, copilul se juca și mergea cu spatele, dar s-a dezechilibrat și a căzut în oala fierbinte. “A căzut cu fundul în oală, noroc că avea pampers”, a povestit femeia.

Poliția fost sesizată de conducerea spitalului din Cărbunești și a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Direcția pentru Protecția Copilului Gorj va trimite luni o echipă la Berlești, pentru a consilia familia. Tânăra este despărțită de tatăl copilului și locuiește cu mama și cu frații ei.

Sute de locuitori din Târgu Cărbunești au fost de față când micuțul a fost preluat de elicopter. Aceștia erau spectatori la meciul dintre Gilortul Cărbunești și Petrolul Țicleni, meci întrerupt câteva minute pentru intervenția elicopterului SMURD. Băiețelul a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

„Copilul e în stare gravă, cu risc de complicaţii, deocamdată a fost pansat şi vom vedea dacă îl vom opera în următoarele zile. Nu este intubat şi respiră de unul singur. Arsurile sunt pe fese, coapse, trunchi, mai puţin pe faţă. Facem tot ce se poate ca el să fie bine, dar va sta o lună în spital, cel puţin”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Vizualizări: 7,381

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: