Despărţire amiabilă între sindicaliştii lui Creţan

Sute de membri de sindicat din structurile coordonate de Constantin Creţan în cadrul Federaţiei Naţionale a Muncii îi spun acestuia „la revedere” de azi, aceştia optând pentru o organizaţie din Valea Jiului. Liga sindicatelor miniere Valea Jiului este noua structură la care aderă membrii sindicatului „Vulturul Negru”, membrii fiind angajaţi ai firmelor de pază care asigură serviciile de specialitate pentru Compania Naţională a Huilei.

Liderul acestora este Radu Voinea, colaborator cu Creţan la Liga Miron Cozma şi, acum, la FNM. Cei doi spun că s-au despărţit amiabil, Voinea menţionând că îi va rămâne dator lui Creţan pe vecie, mai ales că licitaţia pentru paza CNH a fost câştigată în condiţiile în care concurenţa a venit de la firma Protector, cea care îi aparţine ginerelui fostului ministru de interne Vasile Blaga.

„Am câştigat licitaţia, băieţii au de muncă şi am decis cu toţii să ne aliem la Ligă, pentru că mişcarea din Valea Jiului este mult prea fragmentată. Eu mereu am militat pentru unitate şi vreau să dau un exemplu în acest sens. Dacă nu ne adunăm iarăşi toţi nu avem cum să ne apărăm interesele. Lui Costică Creţan îi sunt dator moral pentru că el m-a reintrodus în lumea asta sindicală. Dacă vreodată va avea nevoie de ajutorul meu îl va avea oricând. Oricum, la Federaţia Naţională a Muncii mai rămân, din Valea Jiului, Sindicatul Dreptatea de la Exploatarea Minieră Vulcan, precum şi Liga sindicatelor pensionarilor din Valea Jiului. Ştiu că oricum şi aceste două sindicate vor veni la Liga Sindicatelor Miniere tocmai în ideea de a unifica mişcarea sindicală”, spune Voinea.

Acţiunile de unificare a mişcării sindicale din Valea Jiului se produce în contextul în care şi alte sindicate afiliate până recent la Federaţia Naţională Mine Energie, a lui Marin Condescu, s-au desprins de FNME şi au aderat la LSMVJ. Ortacii din Vale nu au privit cu ochi buni faptul că liderii lor sunt din Gorj, simţindu-se oarecum „trădaţi” de reprezentanţii lor, culmea fiind că şi acum, cei de la „Vulturul Negru” vor fi reprezentaţi în Liga Sindicatelor Miniere tot de un gorjean. Iulian Dumitru Buduran, tânărul devenit mâna dreaptă a lui Creţan în ultimii ani, este în cărţi pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte la LSMVJ, fiind pentru prima dată când un gorjean ajunge într-un asemenea post. „Interesele noastre vor fi mai bine reprezentate în Ligă. Nu ne-am certat, doar ne-am despărţit, bătălia sindicală o vom purta împreună mai departe”, spune viitorul vicepreşedinte al LSMVJ.

Creţan este mândru că cel pe care l-a „crescut” în apropierea sa ajunge să ocupe o asemenea funcţie, liderul sindical afirmând că are suficienţi membri de sindicat pentru a nu deplânge ruperea de cei din Valea Jiului. „Este o strategie sindicală de-a noastră. Iulică este pregătit pentru un asemenea pas şi, în plus, salvăm nişte locuri de muncă acolo şi mai şi ocupăm o funcţie importantă în mişcarea sindicală. Nu vom duce lipsă de membri pentru că zilnic vin noi structuri la noi”, afirmă Creţan.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: