Eurociondăneli între candidaţii PDL şi "prefectul din umbră"

Eurodeputatul PDL Marian Jean Marinescu a participat ieri la Prefectura Gorj la o dezbatere pe probleme de agricultură, însă discuţiile s-au terminat cu acuzarea acestuia că şi-a făcut, de fapt, campanie electorală. Reproşurile au fost formulate de Adrian Tudor, care este şi consilier local al PSD Gorj, dar şi şeful de cancelarie al prefectului Ion Florescu.
 Marian Jean Marinescu a fost însoţit la Prefectură de Marcel Hoară, candidat al PDL în alegeri, discuţiile fiind conduse de subprefectul Liviu Andrei, fost primvicepreşedinte al PDL Gorj. Adrian Tudor a fost prezent la discuţiile la care au venit reprezentanţi ai unor asociaţii agricole din judeţ, şeful cancelariei prefectului intervenind la un moment dat în dezbateri pentru a-l acuza pe Marinescu de faptul că transformă întâlnirea în una politică. Eurodeputatul fusese întrebat de primarul PSD din Băleşti, Aristică Paicu, despre relaţiile pe care le are cu alţi colegi de-ai săi de la alte partide, Marinescu dând exemple în care a colaborat sau nu cu alţi europarlamentari români, printre cei pomeniţi fiind şi Adrian Severin care, spune democrat-liberalul, în chestiunea Moldovei a formulat amendamente doar pentru a-l ataca pe Traian Băsescu.
 Evident că Marinescu a făcut referire la partidul din care provine şi la activitatea sa în Parlamentul European, în contextul întrebărilor primite din sală. Mult mai "tranşant" în chestiuni politice a fost însă Marcel Hoară, care a trimis mici înţepături mai ales către liberalii cu care PSD a colaborat până mai anul trecut, din discursul lui nelipsind declaraţiile despre strategia energetică. "Noi am extras aici lignitul şi am cam rămas cu buzele umflate. Se lucrează acum la o strategie pentru rentabilizarea sectorului energetic şi de aceea se vorbeşte şi despre noi în strategie. Eu spun prin Ministerul Economiei că de la Gorj se aprinde becul şi vă asigur că strategia e în beneficiul comunităţilor din judeţ. Am primit sarcina pentru a rezolva problema terenurilor dezindustrializate. Avem specialişti în Parlamentul European, PDL a făcut demersuri ..." a început Hoară să vorbească despre chestiuni politice, amintind şi de cum a încercat fosta guvernare liberală să-i dea complexurile energetice omului de afaceri Dinu Patriciu.

 Adi Tudor a oprit discursurile portocaliilor

 "Prefectul din umbră" a intervenit în discursul lui Hoară şi l-a oprit menţionând că "regret că o dezbatere cetăţenească s-a transformat în una politică". "Dacă nu eram în campanie nu aveam niciun europarlamentar printre noi. Ştiam că se va întâmpla aşa ceva, că discuţia poate să ia o asemenea tentă şi am vorbit şi eu cu domnul Boştinaru, de la PSD, şi i-am spus să nu vină. Regret că am avut în sală tineri care au venit să vadă care e rolul Parlamentului European şi care au plecat dezamăgiţi", a mai afirmat Tudor. Evident că Marian Jean Marinescu a ridicat din sprâncene şi a dat replica de rigoare. "Eu nu am venit aici pentru politică, dar am primit o întrebare foarte bună de altfel, de la un domn primar din PSD, nici nu contează, şi am răspuns, iar în privinţa tinerilor nu cred că aceştia au motive să plece dezamăgiţi. Eu pot să vă spun ceea ce fac eu în Parlamentul European, nu altcineva", a spus şi Marinescu, europarlamentarul solicitându-i de câteva ori lui Tudor să nu-l întrerupă.
 Subprefectul Liviu Andrei a negat categoric faptul că întâlnirea ar fi fost una politică, mai ales că organizatorii au fost reprezentanţii Parlamentului European, nu Prefectura. Andrei a prezidat şedinţa din întâmplare, prefectul Florescu fiind ieri la Bucureşti, unde urmează cursurile care îi vor permite să devină în curând înalt funcţionar public. Subprefectul a menţionat că Marinescu este singurul europarlamentar din Oltenia şi din această cauză a fost prezent la Târgu Jiu, nu din alte considerente. Oltenia îl mai are şi pe liberalul Cristian Buşoi, nu foarte străină de zonă putând fi considerată şi Daciana Sârbu, soţia lui Victor Ponta, candidată din partea social-democraţilor şi aflată deja la finalul primului mandat de europarlamentar. 
 Una peste alta, Marinescu a avut o prestaţie bună şi o atitudine din care se putea uşor deduce experienţa acestuia la Bruxelles, confruntarea eurocandidatului portocaliu cu Adi Tudor pigmentând însă cele câteva ore de discuţii care, altfel, păreau sterile şi mult prea tehnocrate, mai ales că în sala de la Prefectură era o căldură greu de suportat.


Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: