Igor Dodon vrea mai multe secții de votare în Rusia

Socialistul Igor Dodon a solicitat miercuri după-amiază deschiderea unui număr suplimentar de 159 de secţii de vot pe teritoriul Rusiei pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Însă, Comisia Electorală Centrală (CEC) a reacţionat imediat, precizând că nu pot fi deschise secţii de vot suplimentare peste hotare înainte de 13 noiembrie, transmite deschide.md

Reprezentanţii socialişti au precizat că aproximativ 800.000 de cetăţeni moldoveni locuiesc pe teritoriul rus, chiar dacă datele executivului susţin că numărul real este de 477.000 de moldoveni în Rusia.

În prezent opt secţii de vot există pentru cetăţenii moldoveni din Rusia. Însă, doar 4568 de persoane au votat pe teritoriul rus în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.

Candidatul socialist Igor Dodon a obţinut 47,98% din voturi în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, în timp ce candidata prooccidentală Maia Sandu a obţinut 38,71% din sufragii, a anunţat Comisia Electorală Centrală după numărarea tuturor buletinelor. (A.A.)

Vizualizări: 319

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: