Măsuri dure împotriva cluburilor în insolvenţă

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat că echipele care intră în insolvenţă vor fi excluse din Cupa României şi din play-off-ul Ligii 1, ajungându-se chiar până la retrogradarea în liga a treia. Retrogradările vor putea fi aplicate însă doar începând cu sezonul 2018-2019. "O mare problemă în fotbalul românesc este cea legată de insolvenţă. În următoarele două reuniuni ale Comitetului Executiv vreau să discutăm acest aspect şi să luăm şi nişte măsuri concrete. Cluburile aflate în insolvenţă nu vor mai putea juca în Cupa României şi nici în play-off-ul Ligii I. Apoi urmează depunctarea echipelor, iar din sezonul 2018-2019, cluburile vor fi retrogradate în liga a doua sau a treia", a declarat Răzvan Burleanu. (A.P.)

Vizualizări: 347

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: