Modificările ce ajută CEO nu au fost promulgate de Iohannis

Toţi factorii de decizie de la toate partidele şi-au anunţat susţinerea publică faţă de CEO Oltenia şi realizarea unui mix energetic din care să facă parte şi cărbunele, însă modificările Legii energiei, cele care ajută CE Oltenia, nu au fost promulgate de preşedintele Klaus Iohannis. Legea a fost trimisă la Consiliul Concurenţei, fiind acuzaţii de discriminare din partea unor intermediari. Senatorul Dian Popescu susţine că sunt multe interese la mijloc şi că, dacă legea nu va trece acum, la toamnă o va repune pe ordinea de zi a Parlamentului.

Într-un interviu acordat Hotnews.ro, ministrul energiei Victor Grigorescu a comentat, scurt, modificarea Legii energiei. Ministerul Energiei şi Guvernul nu au avizat modificarea legii, iar aprobarea ei a dus la contestaţii şi la acuzaţia că actul normativ este pentru CE Oltenia: “Este discutabil pe cine favorizează aceasta lege. Sigur, sunt iniţiative care au trecut prin Parlament. Am auzit si câteva păreri apropo de exercitarea unor presiuni asupra unor parlamentari...”.
Fostul manager Laurenţiu Ciurel a declarat că liderul sindical Gabriel Căldăruşe şi alţi colegi ai săi au fotografiat parlamentarii în timp ce votau, pentru a pune presiune pe aceştia. Legea a fost trimisă, pe 4 iulie, la promulgare, dar nu a fost aprobată de preşedintele Klaus Iohannis, ba chiar a fost trimisă la Consiliul Concurenţei. ”Dacă nu trec acum, în toamnă voi pune din nou pe ordinea de zi modificările la Legea Energiei. Aşteptăm să vedem ce va spune Oficiul Concurenţei”, a declarat senatorul Dian Popescu. Cel mai probabil, legea nu va fi promulgată.
Nu legii energiei, da mixului energetic
Ministerul energiei crede că legea ar crea probleme în piaţa de energie. Probleme sunt şi acum, când CE Oltenia este căutat doar când nu este apă, vânt sau soare. Legea care ar permite realizarea mixului energetic a primit aviz nefavorabil, însă ministrul energiei spune că susţine această reorganizare. Însă admite că mixul energetic al ţării este influenţat şi de politicile Uniunii Europene, care militează pentru reducerea energiei pe cărbune, considerată extrem de poluantă. Dar în România energia pe cărbune produsă la CE Oltenia a fost cea care a susţinut sistemul energetic naţional în perioade importante, de secetă şi lipsa resurselor pentru regenerabile. ”Am transmis (n.r- la o întâlnire la Bratislava) că nu trebuie să discriminăm în ceea ce priveşte tehnologiile, ar trebui să lăsăm ca fiecare stat să-şi aleagă acel mix energetic care corespunde cu propriile circumstanţe naţionale şi că nu ar trebui să decidem de o manieră administrativă. (...) Am încercat cu regenerabilele acum nişte ani de zile, am văzut in ce situaţie suntem astăzi. Cu siguranţă că regenerabilele reprezintă viitorul, dar nu ştim dacă regenerabilele pe care le avem astăzi in mixul energetic, în forma pe care le avem, sunt viitorul. Si a decide astăzi, fără suficiente date, asupra unui mix energetic, cred că este prematur”, a declarat ministrul pentru hotnews.ro.

Vizualizări: 5,239

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: