Murgan are oferte din Germania

Fostul jucător al pandurilor, Mădălin Murgan, are oferte de a juca în Liga a II-a din Germania. După ce a evoluat timp de două sezoane şi jumătate la  Pandurii, Murgan a fost trimis în tur la echipa a doua a clubului, el ajungând recent la un acord cu conducerea clubului gorjean pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Jucătorul regretă despărţirea de Pandurii dar consideră că „orice şut în fund este un pas înainte!”. Mijlocaşul a declarat ieri că are o ofertă de la o formaţie din liga a doua din Germania dar nu se grăbeşte să accepte, urmând să discute după sărbători despre posibilitatea de a evolua acolo. „Am avut o discuţie cu un impresar şi mi-a propus liga a doua din Germania. Este vorba despre o echipă de la mijlocul clasamentului, vor să facă schimbări masive în această iarnă şi abia după sărbători vom stabili. Şi din ţară am ceva propuneri, am discutat atât cu unii antrenori cât şi preşedinţi, dar nimic concret", a spus Murgan care se bucură că a reziliat contractul cu Pandurii: "Chiar dacă am jucat mai puţin în această toamnă, am ceva oferte. Mă bucur în primul rând că am ajuns la o înţelegere cu cei de la Pandurii, pentru că am simţit că nu mai eram dorit şi nu înţelegeam de ce, pentru că atunci când am jucat mi-am făcut treaba. Am suferit multe accidentări şi de multe ori am evoluat accidentat pentru această echipă. Dar conform proverbului, orice şut în fund este un pas înainte!”  Murgan îşi reproşează acum faptul că s-a grăbit să plece de la Universitatea Craiova după retrogradare, considerând că ar fi putut juca şi acum la Ştiinţa. Alături de Murgan a plecat de la Pandurii un alt craiovean, Ghindeanu, care încă nu a găsit un angajament pentru noul sezon.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: