Oreste, prins drogat la volan

Cunoscutul jurnalist și om de televiziune Oreste Teodorescu a fost oprit de un echipaj din Brigada Rutieră în timp ce se deplasa cu mașina pe o stradă din centrul Bucureștiului. Polițiștii l-au testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost unul pozitiv, aflându-se că acesta se afla sub influența unor substanțe interzise.

Prezentatorul de televiziune a fost oprit de polițiștii bucureșteni din Brigada Rutieră în timp ce se deplasa cu propriul autovehicul pe o stradă din centrul Capitalei. Oreste Teodorescu consumase anumite substanțe interzise înainte de a se urca la volan, după cum au descoperit autoritățile.

Mai exact, la data de 2 noiembrie, Oreste Teodorescu era oprit de autorități în trafic în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 1. Acesta a fost rugat să sufle în aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost unul pozitiv, potrivit unor surse din Poliție.

Acesta consumase cannabis, după cum a fost indicat. Cunoscutul prezentator de televiziune este cercetat penal după ce, conform procedurii, a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală. Ajuns la INML, specialiștii i-au recoltat probe de sânge, ulterior fiind demarată o anchetă pe numele său de către autorități.

Vizualizări: 3,252

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: