Pandurii, sesizare la Inspecția Judiciară din cadrul CSM

Considerând că nu are parte de o judecată dreaptă într-unul dintre procesele pe care le are pe rol cu acționarii săi, clubul Pandurii a sesizat Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Obiectul sesizării îl constituie termenul stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru proces, acesta fiind programat tocmai în luna iunie.

Pandurii Târgu Jiu s-a adresat Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit tocmai pentru luna iunie termenul de judecare a unei contestații. Clubul Progresul București a intervenit la începutul anului în procesul dintre Pandurii și acționari, susținând că nici Consiliul Local Târgu Jiu, nici Consiliul Județean Gorj nu pot fi acționari legali și, ca urmare, nu ar avea datorii către echipa de fotbal. Curtea de Apel Craiova a respins cererea de intervenție a celor de la Progresul, dar aceștia au contestat decizia, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen de judecată pentru luna iunie.

Reprezentanţii clubului Pandurii menționează, însă, în plângerea către Inspecția Judiciară, că termenul maxim stabilit de lege trebuia să fie de cel mult 10 zile, mai ales că e vorba despre un dosar de faliment al echipei gorjene. Solicitarea depusă de administratorul special Marin Golea include și cerința prin care Pandurii speră ca termenul de judecată să fie devansat, iar instanțele să dea un verdict definitiv cât mai repede și legal.

Pandurii a câştigat în primă instanţă acest proces, iar acționarii clubului au fost deja obligați de Tribunalul Gorj să achite circa 2 milioane de euro. Clubul a solicitat o sumă mult mai mare, aproape dublă, iar o decizie finală urma să fie luată la Curtea de Apel Craiova. Procesul a fost blocat de intervenția reprezentanţilor clubului Progresul București, care nu au nicio legătură cu activitatea clubului Pandurii.

Vizualizări: 1,387

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: