Pităroiu a demisionat, Braia va fi demis

Directorul Diviziei Financiare, Daniel Pităroiu, a demisionat ieri, în urma protestelor minerilor şi energeticienilor. Numele acestuia era menţionat şi pe pancartele din mulţime. „Pită-Roiu se sparge stupul boschetarilor“ era mesajul de pe pancarte. Pităroiu nu a putut fi contactat pentru a confirma informaţia. Un alt director este însă în vizorul lui Laurenţiu Ciurel pentru demitere. Este vorba despre directorul Carierei Peşteana, Alexandru Braia, care ar fi aprobat 300 de cereri de concediu.

Potrivit unor surse, Pităroiu a decis să demisioneze deoarece i s-a cerut să transfere o sumă de bani de la investiţii la cheltuieli salariale, nemaifiind bani pentru plata minerilor. „O parte din ei (n.red- directorii CEO) după ce au văzut astăzi (n.red-ieri) ce se scrie pe pancartele alea şi ce strigă oamenii, o parte din ei par să nu mai vrea să continue. E injust. Domn’le nu merită ca să vină adunaţi din cârciumi şi să spună astfel de lucruri“, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Ţinta lui Ciurel ar putea fi însă Alexandru Braia. Laurenţiu Ciurel a declarat că Braia ar fi permis oamenilor să-şi ia o zi de concediu pentru a participa la miting. În toate unităţile acest lucru a fost interzis, însă Braia nu a ascultat. „Dacă a pus în pericol activitatea, instalaţia, luni o să-l schimb“, a spus Ciurel. 

În Piaţa Prefecturii, unde a apărut şi Ciurel după ce minerii au terminat, s-a iscat un scandal între liderul de sindicat de la Vâlcea şi directorul Ghiorghie Chelcea de la Berbeşti. Liderul de sindicat i-a spus lui Ciurel că ştie de la directorul unităţii că avea interzis să lase minerii în concediu. A spus domnul Chelciu aşa ceva, a întrebat Ciurel. Liderul l-a corectat spunându-i că pe director îl cheamă Chelcea şi a repetat ce spusese mai devreme. „Nu le-am spus nimic oamenilor, am spus doar să nu se oprească activitatea de producţie“, a spus Ciurel.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: