Piţurcă: Nu înseamnă nimic să fii acum pe locul I

Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Pițurcă, a fost dezamăgit de prestația jucătorilor craioveni care au pierdut în fața celor de la CFR Cluj, scor 2-0. Acesta a fost deranjat de greșelile individuale făcute de fotbaliştii săi, care au dus la pierderea meciului şi ratarea locului I la final de tur.

 Campioana României, CFR Cluj, a reușit să învingă Universitatea  Craiova și a terminat astfel turul de campionat pe primul loc în Liga 1. FC Viitorul a urcat pe locul doi în clasament iar Universitatea se află pe  locul  trei.

Lacina Traore și Billel Omrani  au semnat reuşitele campioanei care l-a  supărat pe Piţurcă dar mai mult par să îl fi supărat jucătorii săi: „Nu cred că am terminat în genunchi, dar dacă joci de maniera asta și faci cadouri CFR-ui normal că te execută. Au meritat victoria, și-au dorit mai mult decât noi. Poate mesajul meu s-a înțeles, dar trebuie să se vadă prin ce facem pe teren. Practica ne omoară. Meciul se îndrepta spre 0-0, dar când ai mingea în posesie și greșești. Primul gol l-am luat foarte simplu. Am pierdut. Gata! Chiar dacă ne-au lipsit jucători, nu putem da vina pe acest lucru. Tot lotul e valoros și indiferent de cine nu joacă echipa trebuie să se descurce. Nu putem da vina pe asta. În cea de-a doua repriză CFR Cluj și-a dorit mai mult victoria”.

În meciul din Gruia a debutat la Universitatea și Goran Zakaric despre care Piţurcă a spus că nu este la capacitate maximă:  „Mățel a încercat să dea totul, a avut și o execuție excelentă în prima repriză și cred că s-a descurcat bine pe un post nou lui. Zakaric nu a jucat trei luni și ceva, e primul joc oficial pentru el și altul este potențialul lui. Acum joacă așa, cam 55% din potențialul și calitățile pe care le are“.

Piţurcă  nu este afectat neapărat  că echipa a ratat din nou primul loc, deşi nu renunță la visul său de a ieși campion cu Universitatea Craiova, şi spune că nu-l interesa acum locul I ci la  finalul sezonului: „Nu înseamnă nimic să fii acum pe locul I, ci la sfârșitul campionatului. Obiectivul nostru este să accedem în play-off cu un număr de puncte cât mai mare și apoi vom vedea. Pentru titlu am venit la Craiova, iar acum, dacă am luat bătaie aici, nu înseamnă că am renunțat“.

Antrenorul Craiovei l-a felicitat pe Dan Petrescu, în fața căruia a suferit prima înfrângere în duelul dintre cei doi. La  finalul turului  sezonului  regular, Universitatea Craiova se situează  pe locul trei în clasament, după CFR Cluj şi FC Viitorul.

Galerie foto


Vizualizări: 698

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: