Poliţiştii locali din Roşia de Amaradia, verificaţi

Consilieri locali din Roşia de Amaradia au aprobat în prima şedinţă de Consiliu Local de anul acesta înfiinţarea poliţiei locale. Aceasta nu va funcţiona însă oricum ci sub stricta supraveghere a unei comisii constituită la nivel de comună. Potrivit primarului Liviu Cotojman, comisia va avea drept scop controlarea activităţii poliţiştilor locali, să evite cazurile de abuz în serviciu şi să coordoneze buna activitate a acestora. Din comisie va face parte primarul, şeful de post de la Roşia de Amaradia şi trei consilieri locali. „Măsura cu comisia vine în urma faptul că poliţiştii locali vor avea şi atribuţii legate de circulaţie şi amenzi pe drumurile care străbat comuna. La urma urmei ei nu sunt decât nişte paznici dar eu le voi răsfrânge activităţile prin fişa postului”, a adăugat Liviu Cotojman. Atât poliţia locală cât şi comisia de la Roşia de Amaradia vor deveni active de la 1 februarie.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: