SNLO primeşte banii de la datornici

Veste bună pentru SNLO. Guvernul urmează să adopte mâine o hotărâre prin care să aprobe rectificarea bugetară pe acest an, ocazie cu care termocentralele cu datorii către SNLO ar primi sumele de bani, subvenţiile datorate de stat, cu care să achite o mare parte din restanţele avute la furnizorul de cărbune. „Miercuri este şedinţă de Guvern şi, din ceea ce cunosc eu, se va aproba rectificarea bugetară, lucru care ne va fi şi nouă de folos. După discuţiile pe care le-am avut vara aceasta pe tema datoriilor neîncasate acum ne vom primi banii. Practic, termocentralele care înregistrează datorii au alocate în mare parte sumele cu care să îşi achite restanţele pe care le au la noi. CET-urile din ţară au datorii la noi de circa 200 de milioane de lei, iar RAAN Drobeta Turnu Severin are să ne dea 120 de milioane de lei. Din ceea ce cunosc eu suma ce le va fi alocată la rectificare este de 240 de milioane de lei, bani care, ulterior, vor fi viraţi către noi şi, astfel, se va stinge o mare parte din datorii”, spune Daniel Burlan, directorul SNLO.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: