Târgu Cărbuneşti a câştigat Campionatul Primăriilor

Echipa Primăriei Târgu-Cărbuneşti a câştigat cea de-a doua ediţie a Campionatului Primăriilor din Gorj la minifotbal. Deşi mai sunt două etape până la finalul sezonului, echipa antrenată de Alexandru Avrămescu nu mai poate fi prinsă din urmă de rivale.

A fost un sezon perfect pentru echipa Primăriei Târgu-Cărbuneşti. Formată în mare parte din jucători ce evoluează pe teren mare pentru Gilortul Târgu-Cărbuneşti, în Liga a patra, echipa pregătită de fostul jucător al pandurilor, Alexandru Avrămescu, a câştigat toate trofeele puse în joc în acest sezon.

Mai întâi, a cucerit ediţia inaugurală a Cupei Primăriilor din Gorj, în luna septembrie, după o finală cu Primăria Motru. Apoi, în decembrie, a cucerit şi ediţia a doua a Cupei Porcului a Primăriilor, Firmelor, Instituţiilor şi Amatorilor după finala cu Primăria Turburea. Acum, după un campionat pe care l-au dominat de la început, băieţii de la Cărbuneşti au pus mâna şi pe titlul de campioni. Succesul cu Primăria Turceni de sâmbătă, 3-0, face ca Primăria Târgu-Cărbuneşti să nu mai poată fie ajunsă din urmă cu două etape înainte de final.

Sezonul nu e nici pe departe încheiat însă. Lupta pentru locul 2 este foarte încinsă. Cinci echipe se bat pentru argint, iar distanţa mică dintre ele le dă tuturor speranţe. (R.I.)

Vizualizări: 1,365

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: