Victorie pentru Lucian Bute
Boxerul român Lucian Bute l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe italianul Andrea Di Luisa, campionul european la categoria supermijlocie, în cadrul unei gale care a avut loc în Canada. Acesta a fost primul lui meci după o pauză de 19 luni, meci pe care l-a dominat trimiţându-şi adversarul la podea cu un croşeu de stânga. În vârstă de 35 ani, Lucian Bute a înregistrat cu această ocazie cea de-a 32-a victorie din cariera sa şi a 25-a înainte de limită, în palmaresul său figurând şi 2 înfrângeri. Fostul campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, disputase ultimul său meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Lucian Bute ar fi trebuit sa boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar lupta a fost anulată după ce românul a suferit o accidentare la spate. (A.A.)
Vizualizări: 163
Distribuie Trimite pe WhatsApp