A rămas fără vacile și porcii din gospodărie

Un localnic din comuna gorjeană Bălești a rămas fără animalele pe care le avea în gospodărie. Vaci, porci, gâște, rațe. Pe toate i le-au luat cei de la Poliția Animalelor. 

Motivul este că omul nu ar fi avut grijă de ele. Animalele erau ținute în condiții improprii. 

Toate vor ajunge în adăposturi din alte județe. 

Poliția a transmis că omul a fost amendat. 

La data de 19 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat verificări la locuința unui bărbat de 60 de ani, din comuna Bălești, care deținea pe proprietatea sa mai multe animale și cărora nu le asigura un adăpost corespunzător, hrană și îngrijire medicală.*

Având în vedere că animalele se aflau într-o stare de pericol, polițiștii au emis patru ordine de plasare în adăpost pentru 20 de exemplare din specia palmipede, 13 exemplare suine, 2 exemplare canine de rasă comună, un exemplar din specia galinaceea și o felină, pentru o perioadă de 45 de zile.

Proprietarul animalelor a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/2004, privind protecția animalelor.

Polițiștii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcţiei Judeţene de Management Integrat al Deşeurilor şi Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Județean.

Galerie foto



Vizualizări: 6,778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: