A transformat un spital cu probleme în cel mai performant din România. Va face asta și la Gorj?

Dr. Ioan Sîrbu a rămas marcat de cazul lui Andrei, tânărul de 16 ani care a murit cu zile în spitalul din Târgu Jiu. Fost comandant al Spitalului Militar Central timp de zece ani, acesta a identificat rapid deficiențele din unitatea medicală de la Târgu Jiu și a spus într-o emisiune la TV Sud cum a rezolvat probleme similare atunci când s-a confruntat cu ele. Dr. Sîrbu este candidat al PNL Gorj pentru un loc în Camera Deputaților și promite să facă o prioritate din însănătoșirea sistemului medical, astfel încât gorjenii să meargă cu încredere la spital.

Dr. Sîrbu a povestit că a preluat spitalul militar de la nivelul de spital orășenesc, iar după zece ani l-a predat ca spital universitar. Nu a fost un drum ușor, dar cu muncă și cu disciplină țelul a fost atins.

“Eu cunosc sistemul medical și problemele lui, am lucrat în sistemul medical timp de 42 de ani, am condus o unitate medicală pe care am luat-o într-o situație pe care nu v-o puteți imagina, cu un personal dezorientat, cu un personal resemnat. Am inventariat problemele din fiecare secție, pentru că fiecare secție a spitalului și specialitate are problematica ei. Am luat-o la picior prin fiecare secție și vreau să vă spun că am intrat în fiecare grup sanitar, în fiecare sală de tratamente, în fiecare sală de recoltare analize medicale, în fiecare salon, în fiecare bloc operator”, a explicat cunoscutul medic gorjean, care a făcut carieră în București.

Practic, dr. Sîrbu a preluat unitatea medicală într-o situație comparabilă cu ceea ce regăsim astăzi în Târgu Jiu. Și a demonstrat că schimbarea se poate face chiar și în actualele condiții, de subfinanțare. 

Candidatul PNL Gorj la Camera Deputaților spune că, atunci când a început procesul de schimbare, a avut parte de opoziție și de critici. “Am avut și opoziție atunci când am încercat să fac reguli și să stărui pentru respectarea lor. Au fost 2-3 colegi mai bine poziționați, ca să zic așa, și mai curajoși, spunâdu-mi: Domnule comandant, să știți că dvs. vă va fi foarte bine dacă ne lăsați pe noi să ne conducem feudele. Au făcut imprudența să se exprime astfel chiar într-un moment în care era o ședință de Consiliu Medical la care participă toți șefii de secție”, a spus Sîrbu.

A fost nevoie de multă fermitate pentru a impune schimbarea în bine. “Le-am spus: aici suntem într-o instituție medicală publică, feudalismul a fost abolit de mult, motiv pentru care eu vă invit să părăsiți incinta, altfel mâine nici gardul nu-l săriți în spital. Vă duceți acasă, meditați un pic, iar mâine veniți și îmi spuneți dacă reușiți să vă integrați în orânduirea în care trăim noi toți ăștia de aici sau dacă vreți în feudalismul pe care l-ați evocat”, și-a amintit medicul militar, care a avut totuși avantajul de a lucra într-o structură militarizată, unde ordinul se execută, nu se discută.

La Târgu Jiu, autoritățile responsabile spun că, dacă încearcă să impună disciplina, medicii amenință că pleacă.

Cum și-a adus și fidelizat medici în spital

Dr. Ioan Sîrbu a explicat însă cum poate să fie fidelizat personalul într-o unitate medicală. Trebuie atrași tineri rezidenți, care să fie ajutați să își facă o viață și o carieră la Târgu Jiu. 

Fiecare, când se familiarizează cu un loc, tinde să rămână acolo. “Pregătirea medicilor rezidenți, în afară de cursurile care li se predau de către cadrele didactice în universități, pregătirea practică se poate face pe lângă un medic primar. Trebuie să atragem tinerii din timpul rezidențiatului, să le arătăm că aici este un loc în care se pot realiza cu cariera lor și viața lor. Dacă se stabilizează în altă parte, rămân acolo”, a spus dr. Sîrbu la TV Sud.

Medicul și-a amintit cum a făcut asta la Spitalul Militar, având și avantajul că a condus înainte Institutul Medico - Militar și îi cunoștea pe rezidenți încă de când erau pe băncile școlii. “A fost, dacă vreți, o chemare disperată a mea pe care am adresat-o personalului, să ne suflecăm cu toții mânecile și să ne apucăm de treabă la modul serios. (...) Am început cu reguli. Acolo unde nu există reguli, nu există performanță. În medicină, regula și disciplina trebuie să guverneze. Nu se poate face medicină fără disciplină. Eu am performat mixând medicii tineri cu medicii cu experiență. Nu poți să dai la o parte experiența și să perfuzezi cu sânge tânăr, cu medici tineri adică. Trebuie un echilibru. Experiența în medicină are un rol esențial, dar acest mix te ajută să performezi, fără discuții. 

Am promovat tineri pe care i-am fidelizat, le-am arătat, prin discuții personale, de 1 la 1, traseul pe care îl pot urma în cadrul instituției și unde pot să ajungă ei la un moment dat”, a spus dr. Sîrbu. 

Gorjenii merită să aibă un spital performant

Andrei avea 16 ani când a ajuns la spital cu peritonită. Cum spitalul din Târgu Jiu nu are chirurg pediatru, copilul nu a fost operat. Nu a putut fi transferat la timp la Craiova, pentru că nu era medic nici pe Ambulanță. Andrei a murit și acum câteva zile a fost îngropat.

Dr. Sîrbu spune că trebuie să ne implicăm cu toții pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete: “Este rușinos din partea personalului medical, care a fost chemat să rezolve o problemă de sănătate a unui pacient tânăr, de 16 ani, care a venit pe picioarele lui la spital și care a plecat într-un car mortuar. Aceste lucruri nu ar trebui să se mai întâmple, sper că unitatea sanitară a învățat ce trebuie din această experiență și din toată ocara pe care a primit-o”.

Reforma se poate face, dacă exită voință, știință și putință. Medicul a explicat care sunt primii pași. “Astăzi se impun două lucruri cu maximă prioritate. În primul și-n primul rând trebuie să inventariem, pornind de la firul ierbii, problematica sistemului medical din Gorj. Dacă nu facem această inventariere, acțiunile noastre vor fi haotice. Vom acționa precum pompierii acolo unde arde focul, și în spatele nostru pornește altul. Trebuie să identificăm ce nu merge și de ce nu merge, să facem o radiografie”, a explicat medicul.

Având deja experiența transformării unui spital, Ioan Sîrbu vrea să ajute unitățile sanitare din Gorj să parcurgă acest drum. “Am arătat că este posibil ca, după aproape zece ani în care am condus Spitalul Militar Central, să îl predau cu rangul de spital universitar, cu tot ce trebuie în el. Adică, clinici universitare, personal bine pregătit. Am încadrat secțiile cu ofițeri medici tineri”, a mai spus medicul.

Dr. Ioan Sîrbu are o carieră medicală de 42 de ani și a trecut în rezervă cu gradul de general maior. Dacă va ajunge în Parlament, cu votul gorjenilor, spune că își va face o misiune din a îmbunătăți sistemul sanitar, care are nevoie de o nouă legislație, de un buget mai mare, de o distribuire corectă a bugetului, totul pentru ca pacientul să beneficieze de asistență medicală la standarde ridicate.

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 1 decembrie, dar până atunci vom mai merge o dată la vot, pe 24 noiembrie, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale.

Vizualizări: 5,892

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: