Big Life Project 2025 transformă Baia de Fier în centru de inspirație și turism

Baia de Fier găzduiește unul dintre cele mai mari evenimente de învățare și dezvoltare personală, dar și profesională din țară, Big Life Project. Circa 100 de persoane sunt așteptate să participe la câteva zile de sesiuni de învățare, conferințe susținute de invitați din afara țării. Vor facilita sesiune persoane cunoscute la nivel național și chiar internațional. La eveniment va fi și un invitat supriză, recunoscut în România.
Evenimentul „Full Permission & Outstanding Standards”, din perioada 27-31 august, promite o experiență completă pentru participanți, îmbinând dezbaterile intelectuale cu momente de inspirație personală, cultură, muzică și experiențe în mijlocul naturii, toate într-un cadru spectaculos, la poalele munților, în Baia de Fier. Co-organizator al evenimentului, antreprenorul Mihai Olaru, a declarat că această întâlnire este o oportunitate fantastică pentru turismul local.
”Impactul pe care îl are programul acesta echivalent în comunitate poate fi startul unei noi mentalități turistice, care conectează oamenii de afaceri din turism, dar și care oferă o perspectivă nouă asupra modului în care putem să facem turism, asupra modului în care putem să fructificăm frumusețile pe care le avem în zonă și potențialul turistic care e încă departe de a fi exploatat la adevărata lui valoare. Ceea ce urmăresc este, în primul rând, să aducem oameni importanți în Baia de Fier, care să ne viziteze și care să vadă locurile din Oltenia de sub Munte și frumusețea Olteniei de sub Munte, oameni care să meargă mai departe în toată țara, pentru că invitații sunt din toată țara, și să vorbească despre cât de frumoasă este zona noastră, despre potențialul turistic al zonei și să devină ambasadorii noștri în turism din toată țara și de peste hotare. Pentru că, da, surpriză, avem invitați de peste hotare, care vor ajuta și vor implementa programul”.
Programul durează cinci zile și cei interesați pot contacta Conacul Olarilor.
”Cei care vor să participe, care vor să se dezvolte din punct de vedere personal, îi invit cu această ocazie, pot să ne contacteze pe numărul de la Conacul Olarilor. Avem parteneri media revista Capital și Evenimentul Zilei, care ne-au ajutat să devenim vizibili la nivel național, să sădim sămânța unei idei, a unui nou mod în care oamenii pot să facă turism. Creăm o alternativă la turismul de tranzit prin ocuparea majorității pensiunilor pe o perioadă de cinci zile, astfel încât să putem dezvolta un turism sănătos, care reunește și fructifică potențialul pe care îl avem, prin ambasadorii turistici ce vor pleca și vor vorbi despre ospitalitatea Olteniei de sub Munte”.
Programul: Invitați de top și experiențe unice
În perioada 27 – 31 august 2025, comuna Baia de Fier devine centrul unui eveniment de amploare care îmbină conferințele inspiraționale, dezbaterile pe teme actuale, experiențele culturale și concertele de muzică.
Evenimentul debutează miercuri, 27 august, cu prezentarea conceptului „Full Permission & Outstanding Standards” de către trainerul Mugurel Stan, fondatorul programului de creștere personală Big Life Project.
Tot atunci, cei prezenți vor afla povestea lui Duncan Skelton, coach internațional. Seară se încheie cu un concert susținut de Adrian Naidin.
Programul zilei aduce în prim-plan o combinație de ateliere, întâlniri inspiraționale și momente culturale menite să ofere participanților atât dezvoltare personală, cât și experiențe autentice. Dimineața începe cu prezentarea lui Duncan Skelton, "See. Run. Love.: How to create something better than you can imagine", urmată de Workshop-ul Big Life Wheel, dedicat explorării echilibrului între diferite aspecte ale vieții.
După-amiaza continuă cu sesiunea „Vieți care inspiră” susținută de Ioana Bogdan, care va integra și un Chef Ritual, iar apoi, după prânz, cu experiența senzorială propusă de Adi Nevo în "The Journey Through the Senses". În continuare, participanții vor aprofunda conceptul de „decizie radicală” în al doilea workshop al zilei, pentru ca apoi să descopere poveștile autentice din cadrul momentului „Legendele nespuse ale Marioarei de la Gorj”.
Seara este dedicată atât reflecției asupra schimbărilor din mediul de afaceri românesc, prin dezbaterea BLP Trends – "Cum trec companiile românești către noua eră de business", cu participarea Antoanetei Pop, Carmen Peli și Corinei Dimitriu, cât și bucuriei culturale, în cadrul unei cine tradiționale urmate de o Seară Oltenească, animată de recitalul „Vivaldi cu lăutarii lui”.
Ziua de vineri reunește teme de leadership, dezbateri despre marile provocări contemporane și momente artistice de inspirație. Dimineața începe cu prezentarea lui Javier Garriga – „The Leader's Quest”, urmată de sesiunea BLP Trends dedicată „Războaielor timpului nostru: tensiuni armate și mutații sociale”, cu intervenții susținute de Adriean Pârlog, Iulian Fota și Ștefan Popescu.
După prânz, participanții intră în zona practică a dezvoltării prin două workshopuri: „Energia standardelor curajoase” și „Truth Dialogues”, coordonate de Andreea Nwoke și Akram Oomer.
Seara continuă cu o nouă rundă de dezbateri în cadrul BLP Trends – „Idei curajoase pentru o Românie ofensivă”, avându-i ca invitați pe reprezentanți ai grupului Simte Iulian Nedea, Ionuț Vasilică, dar și pe experții Gabriel Biriș și Valentin Șoneriu.
Ziua se încheie într-o notă festivă, cu cină, concert și party susținute de Mircea Baniciu, urmate de o sesiune specială din seria Vieți care inspiră, în care artistul va împărtăși publicului din experiența și parcursul său.
Sâmbătă, 30 august, evenimentul iese din sala de conferințe și se mută în mijlocul naturii. Participanții vor avea parte de un traseu la pensiunile din zonă și o oprire la Platoul Belvedere, la Șura Haiducilor. Prânzul la ceaun și „The Kitchen Battle”, o competiție culinară coordonată de Ioana Bogdan și Raluca Orji.
Ultima zi, duminică, 31 august, va fi dedicată exercițiilor de reflecție și încheiere, desfășurat într-un cadru inedit – La hamacele suspendate.
Vizualizări: 218
Distribuie Trimite pe WhatsApp