Accident la Bâlteni

 În data de 23.01.2011, orele 04:00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bâlteni au fost sesizaţi prin 112 de un participant la trafic, despre faptul ca pe DE 79, în localitatea Vlăduleni, comuna Bâlteni, s-a produs un accident de circulaţie.

Din cercetările efectuate la faţa locului  s-a stabilit că şoferul, M.B., de 38 ani, din comuna Daneţi, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Bâlteni spre Craiova, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un podeţ de pe marginea drumului.

Testat cu aparatul etilotest, conducătorul autoturismului a prezentat o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Rovinari unde i-au fost recoltate probe de bilogice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: