Accident la Câmpu Mare

Un accident rutier a avut loc marți dimineața la Câmpu Mare, în județul Gorj, mai exact la intersecția DN67 cu DJ661, în zona restaurantului Amanda. Doi bărbați și un copil au suferit leziuni.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj.

"Toți erau conștienți și nu erau încarcerați. Au primit primul ajutor calificat la fața locului și au fost transportați la spitalul din orașul Tg-Cărbunești pentru invesigații medicale suplimentare", arată Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Potrivit poliției, un tânăr de 22 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism pe DJ661, din direcția Târgu Cărbunești către Albeni, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 59 de ani, din localitate.
În urma impactului, conducătorii auto și un pasager, de 14 ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate şi investigaţii.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (A.A.)

Vizualizări: 5,315

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: