De unde ar tăia Cotojman șase mii de posturi în administrație

Primarul din comuna gorjeană Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, consideră că al doilea pachet de măsuri fiscale anunțat de guvern ar putea aduce schimbări importante, inclusiv eliminarea posturilor de consilieri personali ai aleșilor locali.

Potrivit acestuia, la nivel național există aproximativ 6.000 astfel de funcții, pe care le cataloghează drept „imorale”.

„Cred că atât eu, cât și majoritatea românilor, așteptăm acest pachet 2, mai ales după ce primul a stârnit multe nemulțumiri. Acum vorbim despre măsuri pe care oamenii le așteaptă de ani de zile. Cel mai important aspect este rezolvarea problemei pensiilor speciale – o temă politică disputată dintotdeauna. Îi recunosc premierului Ilie Bolojan curajul de a aborda frontal această chestiune. E, poate, singurul politician care a îndrăznit să facă ceva concret în această direcție”, a declarat Cotojman.

Edilul admite că noul pachet prevede și măsuri nepopulare, cum ar fi reducerea a 40.000 de posturi din sectorul bugetar, dar speră ca restructurarea să vizeze în special funcțiile inutile.

„Sper din toată inima că reducerea se va face în primul rând prin desființarea posturilor de consilieri personali ai primarilor și viceprimarilor. Este imoral ca un edil, aflat de mai multe mandate, să-și creeze astfel de funcții doar pentru a oferi locuri de muncă unor apropiați. La fel de imoral este și faptul că la nivel central există foarte mulți angajați care au fost recompensați politic, după ce au lipit afișe pentru un partid sau altul”, a subliniat Liviu Cotojman la un post local de radio.

Vizualizări: 1,028

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: